cum se vinde un proiect software
…foarte des - cam aşa:
La paşă vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- “Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Mandeb vin
Să vând pe El-Zorab.
Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vada roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu si-l las la trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!
Ai mei pierduţi sunt, paşă, toti;
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!”
El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Căruntă-i barba netezind
Stă mut, de suflet gol.
- “O mie de techini primeşti?”
- “O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!”
Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de techini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N’or cere la străini!
Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii’n drum,
Nevasta lui se va’ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! -
El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus de-un singur gând,
Deodata însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.
Se uita lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea’n piept,
S’apropie de cal.
Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - “Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!
Copiii mei nu s’or juca
Mai mult cu frunze’n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor;
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n’or avea cui da!
Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să’ntinda mâinile din prag.
Să-i iau cu mine’n şea pe rând!
Ei nu vor mai iesi râzând
In calea mea şirag!
Copiii mei cum să-i îmbun?
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va’ntreba de El-Zorab?
Va râde’ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!
Raira, tu nevasta mea
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!
Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor,
Ca să-ţi impuste şoimu’n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!
Nu vei zâmbi, cum saltă’n vânt
Ardun al tău în alb veştmânt;
Şi ca să simti sosirea lui,
Mai mult de-acum tu n’o să pui
Urechea la pământ!
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările’n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!
Cum mesteci spuma albă’n frâu,
Cum joci al coamei galben râu,
Cum iei pamântul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete’n pustiu!
Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se’ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?
Nu vor grăi cu tine blând
Te-or injura cu toţi pe rând
Şi te vor bate-odorul meu
Şi te-or purta şi mult şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!
Şi te vor duce la război,
Să mori tu cel crescut de noi!…
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac
Dar fără cal eu ce să fac;
Dă-mi calul înapoi!”
Se’ncrunta paşa: “Esti nebun?
Voiesti pe ianiceri să-i pun
Să te dea câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n’aştepta
De două ori să-ţi spun!”
- “Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i; eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat facându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!
Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici si mai mândri cai,
Dar eu, stapâne, eu?
Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă rapeşti şi mă despoi,
M’arunci pe drum să pier.
Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastra n’o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?”
Dă paşa semn. - “Să-l dezbracati
Şi binele în vergi i-l daţi!”
Sar eunucii, vin, îl prind -
Să-ntoarce arabul răsărind
Cu ochii îngheţati.
El scoate galben un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorît
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.
Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii’ncremeniţi,
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele’nchegat
Pe ochii îngheţaţi.
Să’ntoarce apoi cu ochi păgâni
Şi-arunca fierul crunt din mâni:
- “Te-or razbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!”
(George Coşbuc - El-Zorab)
vote:
Leave a Reply